Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament pentru Legea privind sistemul unitar de pensii publice

Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament pentru Legea privind sistemul unitar de pensii publice
Primul-ministru Emil Boc a anuntat, la finalul reuniunii Executivului de astazi, ca Guvernul isi va asuma raspunderea in fata Parlamentului pentru Legea sistemului unitar de pensii publice.
Seful Executivului a apreciat ca aceasta lege „este un angajament al Guvernului fata de romani, de a elimina privilegiile din sistemul de pensii, de a face sustenabil sistemul de pensii din Romania, de a introna principiul contributivitatii, si, in al doilea rand, este vorba de respectarea angajamentelor pe care le avem cu Comisia Europeana, Banca Mondiala si Fondul Monetar International.”

Noul act normativ vizeaza asigurarea sustinerii financiare a sistemului de pensii publice din Romania, eliminarea privilegiilor si a nedreptatilor, a inegalitatilor din sistemul public de pensii din Romania, simplificarea legislatiei referitoare la pensiile publice si adaptarea actualei legi la cerintele din Uniunea Europeana, a afirmat Primul-ministru Emil Boc. Totodata, premierul a precizat ca prin decizia de astazi „Vom avea un singur cadru normativ cu privire la sistemul public de pensii din Romania”, spre deosebire de situatia actuala, cand sunt in vigoare 80 de acte normative cu privire la pensiile din sistemul public.

Seful Executivului a afirmat ca proiectul de lege adoptat astazi de Executiv aduce mai multe schimbari:

- Cresterea si egalizarea varstelor standard de pensionare pentru barbati si femei, asigurandu-se continuarea cresterii varstelor de pensionare pana in 2014 la 60 de ani pentru femei si 65 de ani la barbati; pana in anul 2030 varsta de pensionare pentru toti salariatii sa fie de 65 de ani, potrivit reglementarilor europene.

- Cresterea varstelor de pensionare pentru personalul din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale de la 55 de ani cat este in prezent, pana la 60 de ani pana in 2025.

- Reevaluarea varstelor standard de pensionare pentru persoanele care vor fi integrate in sistemul unitar de pensii din randul magistratilor, diplomatilor, personalului auxiliar din instantele de judecata, functionarilor publici parlamentari.

- Integrarea persoanelor apartinand sistemelor speciale de pensii in sistemul unitar de pensii publice, prin stabilirea acelorasi obligatii si drepturi pentru sistemele speciale cu cele practicate in sistemul unitar.

- Cresterea valorii punctului de pensie cu nivelul inflatiei si cu 50% din cresterea reala a salariului mediu brut.

- Recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate in plata, la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, in termen de sase luni de la aparitia noii legi. „Pensiile care au sfidat Romania vor fi reduse la un cuantum decent, pe masura contributivitatii la sistemul de pensii”.

- Cresterea numarului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizeaza venituri din profesii liberale, manageri, asociatii familiale, etc.

- Descurajarea numarului de pensionari anticipate partiale, prin inasprirea conditiilor de acordare a acestui tip de pensie.

- Descurajarea pensionarilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical, care au crescut exponential in ultimii ani.

- Finantarea indemnizatiei de insotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I din bugetul de stat.

Principiile care stau la baza noului sistem unitar de pensii publice sunt: principiul unicitatii, principiul obligativitatii, principiul contributivitatii, principiul egalitatii, principiul repartitiei, principiul solidaritatii sociale, principiul autonomiei, principiul imprescriptibilitatii si principiul incesibilitatii.

Primul-ministru Emil Boc a prezentat, de asemenea, o serie de probleme ale sistemului actual de pensii, care au determinat Executivul sa adopte urgent masuri pentru imbunatatirea acestuia. Astfel, premierul a precizat ca „incepand cu anul 2006, bugetul de pensii are deficite anuale cronice, iar in 2009 s-a ajuns la cea mai mare valoare, ca deficit, din ultimii zece ani, si anume bugetul de stat imprumuta bugetul de pensii cu 1,5 miliarde de euro aproximativ, reprezentand 15% din cheltuielile anuale cu pensiile. Asta ne arata ca actualul sistem de pensii din Romania nu se poate sustine singur pe baza contributiilor pe care le platesc salariatii.”

Seful Executivului a mentionat cateva disfunctionalitati:

- Existenta unor pensii speciale „impovara si mai mult bugetul de stat, pentru ca in conditiile in care unii au o pensie de 100 de milioane de lei vechi, pe baza contributiei li s-ar cuveni 40 de milioane, diferenta de 60 de milioane de lei se pune de la bugetul de stat, din acea parte pe care o platim toti cetatenii Romaniei, prin impozite si taxe”.

- Numarul total de pensionari este 5,7 milioane iar numarul de contribuabili la sistemul de pensii este 4,9 milioane, astfel un contribuabil sustine 1,2 pensionari.

- Cresterea masiva, frauduloasa, a pensionarilor de invaliditate, de la circa 600.000 de persoane in 2001 la circa 900.000 de persoane in 2009, deci o crestere de 50%.

- Triplarea numarului de pensionari anticipate, care au ajuns in 2009 la 110.000.

- Diferenta dintre varsta reala de pensionare de 54 de ani, si varsta legala, de 58 de ani si 8 luni pentru femei, respectiv 63 de ani si 8 luni pentru barbati ca urmare a existentei „grupelor de munca, pensiilor de invaliditate, indeplinirii anticipate a stagiului complet de cotizare, datorita pensiilor de urmasi, varstelor de pensionare mai reduse practicate de unele sisteme speciale de pensionare - 50 de ani la personalul din aviatia civila, 55 de ani la militari, politisti sau 60 de ani la magistrati si personal auxiliar.

- Diferenta uriasa dintre cea mai mica pensie si cea mai mare pensie: 350 de lei pensia sociala minima, de la 1 octombrie, si cea mai mare pensie in sistemul de pensii speciale de 35.000 de lei.



Data publicarii: 07.10.2009
Categorie: Politica
Emitent stire: Guvernul Romaniei
Sursa preluare stire: http://www.gov.ro/
Toate stirile
Arhiva stiri
Nexus Invoice.POS
Solutie facturare integrata
Magazine si Depozite.
www.nexusmedia.ro
Domenii Web .RO
24,78 € impreuna cu gazduire
29,99 € fara gazduire
www.123host.ro
Comanda Domeniu Web
24,78 € domeniu .RO
Rezervare instantanee...
www.123host.ro
Nexus Service Auto
Solutie Informatizare Service-Auto
PreComanda, Istoric,Tarife,Factura
www.nexusmedia.ro

  Linkuri utile
   NXM Online Tools
NXM.ro

   Nexus ERP Software
NexusERP.ro

   Cursuri de schimb valutare
cursvalutar-db.ro

   Gazduire web si Domenii .RO
123Host.Ro

   Valideaza Coduri Uzuale
Valideaza.Ro

   Coduri Postale
CoduriPostale-db.Ro

   Coduri Utile
123Coduri.Ro