Gripa porcina - Gripa A - Virusul H1N1

Gripa porcina - Gripa A - Virusul H1N1
Vestile despre pandemia de gripa noua ne-au lasat fara o parte din surise. Totusi cu optimism va anuntam ca poate fi tratata ca o gripa obisnuita. Ce este gripa porcina? Cum evitam imbolnavirea? Care sunt simptomele?


Ce este gripa porcina?

  • Gripa porcina (H1N1) este o afectiune respiratorie acuta a porcilor, cu contagiozitate ridicata, cauzata de unul din numeroasele virusuri gripale de tip A.
  • Virusul se transmite in randul porcilor prin aerosoli, prin contact direct sau indirect si de la purtatori asimptomatici.
  • Virusurile gripei porcine apartin de obicei subtipului H1N1, dar exista si alte subtipuri circulante la porci (de ex. H1N2, H3N1, H3N2). Porcii se pot infecta, de asemenea, cu virusurile gripei aviare si cu virusurile gripei sezoniere umane.
  • Desi virusurile gripe porcine afecteaza de obicei porcii, pot depasi uneori bariera speciei si cauza boala la oameni.

    Cum se infecteaza oamenii?

  • Cazurile in care gripa porcina apare in randul oamenilor sunt, in mod normal, foarte rare, si atunci intamplandu-se mai ales in randul celor care intra in contact direct cu animalele infectate.
  • Virusul actual, care a declansat pandemia globala de gripa porcina este diferit de cei precedenti. Acesta poate fi transmis de la om la om, adica persoanele care nu au intrat in contact direct cu porcii infectati pot face boala.
  • Virusurile gripale circula in mod obisnuit in mediul uman si animal. Tulpini diferite pot cauza boala la oameni, pasari si porci. Gripa sezoniera este cauzata de virusuri gripale care sunt adaptate sa se raspandeasca in populatia umana (gripa umana). Oamenii prezinta imunitate naturala la tulpinile care se afla in circulatie, si aceasta imunitate poate fi crescuta in urma vaccinarii cu vaccin gripal sezonier. Gripa aviara este cauzata de virusuri gripale adaptate pentru infectia la pasari. In mod similar gripa porcina este cauzata de virusuri gripale adaptate pentru infectia la porci. Toate aceste imbolnaviri prezinta aceleasi simptome la gazdele lor. Uneori, oamenii si animalele pot schimba intre ele tulpini de virus gripal, cum ar fi persoane infectate cu virus gripal aviar sau porcin, in mod uzual dupa contact direct cu animalele bolnave.
  • Amestecarea virusurilor gripale umane si animale poate duce la dezvoltarea unui virus gripal schimbat care are abilitatea de a infecta si a se transmite in populatia umana. In acest caz, populatia umana poate sa nu aiba deloc imunitate fata de acest virus nou.
  • Gripa pandemica este definita ca fiind aparitia unui nou virus gripal care se raspandeste cu usurinta in populatia umana. Cand apare acest nou virus, oamenii nu au imunitate naturala pentru a fi protejati impotriva lui. Ca urmare, exista riscul ca aceste virusuri gripale noi sa determine aparitia unei pandemii de gripa daca virusul se transmite cu usurinta de la om la om.
  • Gripa se transmite de la om la om atat pe cale aeriana (vorbit, stranut, tuse) cat si prin contactul direct cu bolnavul sau diferitele obiecte personale ale bolnavului, contaminate cu secretiile sale nazofaringiene.

    Cum evitam imbolnavirea?

  • Nasul si gura vor fi acoperite cu batista personala in timpul stranutului sau al tusitului. Batistele personale nu se imprumuta;
  • Mana nu va fi dusa la ochi sau la gura decat dupa ce a fost spalata cu apa si sapun;
  • Spalati-va mainile cu apa si sapun de cate ori aveti posibilitatea, mai ales dupa ce stranutati sau tusiti.
  • Evitati sa va atingeti ochii, nasul si gura, deoarece microbii si virusii se raspandesc in acest mod.
  • Foarte eficace sunt si servetelele umede pe baza de alcool medicinal.
  • Clati gura cu o solutie de apa cu sare (o lingurita de sare la jumatate de pahar de apa).
  • Evitati pe cat posibil aglomeratiile.
  • Evitati apropierea de persoane bolnave.
  • Se va evita contactul apropiat cu persoane care prezinta semne clinice evidente de afectiuni acute respiratorii (febra, tuse, stranut, ochii congestionati etc.);
  • Persoanele care prezinta simptome asemanatoare gripei se vor izola de restul familiei si se vor prezenta la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului si a conduitei terapeutice.
  • Daca va imbolnaviti de gripa, se recomanda sa ramaneti acasa, intrerupand cursurile sau serviciul, limitand astfel contactul cu ceilalti pentru a nu le transmite si lor boala.

    Care sunt simptomele?

  • In general, simptomele clinice sunt similare cu cele ale gripei sezoniere umane: febra, frisoane, dureri de gat, dureri musculare, dureri de cap. Tabloul clinic poate varia de la infectie asimptomatica la pneumonie severa.
  • Un numar mare de persoane infectate cu acest virus acuza si simptome precum diaree si varsaturi.
  • Simptomele de alarma care indica necesitatea unui tratament medical de urgenta sunt: respiratie dificila, durere sau senzatie de apasare in piept sau abdomen, ameteli, confuzie, varsaturi severe si persistente, simptomele de gripa se amelioreaza intial, pentru a reapare cu febra si tuse agravata.

    Cum ne tratam?

  • Daca aveti simptome de gripa contactati-va telefonic medicul de familie.
  • Medicamentele antivirale pot reduce simptomele bolii si va pot face sa va simtiti mai bine mai repede. Acestea pot, de asemenea, preveni complicatii ale bolii. Ele actioneaza cel mai bine in cazul in care administrarea incepe foarte curand dupa imbolnavire, mai exact in primele doua zile de la aparitia primelor simptome.
  • Cei infectati cu virusul gripei porcine trebuie considerati ca fiind potential contagiosi atata vreme cat prezinta simptomele bolii si, posibil, in urmatoarele 7 zile de la declansarea bolii. Copiii, in special cei mai tineri dintre acestia, pot fi contagiosi pentru perioade mai lungi.

    Multa Sanatate!


  • Data publicarii: 07.11.2009
    Categorie: Social
    Emitent stire: Crucea Rosie
    Sursa preluare stire: http://www.crucearosie.ro/
    Toate stirile
    Arhiva stiri
    Sistem de Nano filtrare apa Chanson
    Nexus Salarii
    Totul despre salarii,
    raportari si declaratii
    www.nexusmedia.ro
    Nexus Service Auto
    Solutie Informatizare Service-Auto
    PreComanda, Istoric,Tarife,Factura
    www.nexusmedia.ro
    Nexus Health
    Solutie Software Integrata
    Laboratoare Analize Medicale
    www.nexusmedia.ro
    Nexus ERP
    Solutie ERP Completa
    Preia Controlul Afacerii Tale!
    www.nexusmedia.ro

      Linkuri utile
       NXM Online Tools
    NXM.ro

       Nexus ERP Software
    NexusERP.ro

       Cursuri de schimb valutare
    cursvalutar-db.ro

       Gazduire web si Domenii .RO
    123Host.Ro

       Valideaza Coduri Uzuale
    Valideaza.Ro

       Coduri Postale
    CoduriPostale-db.Ro

       Coduri Utile
    123Coduri.Ro