NASA confirma existenta apei pe Luna

NASA confirma existenta apei pe Luna
Datele preliminare ale misiunii satelitului NASA LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite), indica descoperirea apei intr-un crater aflat in partea permanent umbrita a Lunii
Pe data de 9 octombrie 2009, nava LCROSS si o racheta companioana au realizat un impact geaman in craterul Cabeus. Imactul a creat un nor de material care s-a ridicat de pe fundul craterului care nu a vazut lumina soarelui de miliarde de ani. Valul de material dislocat a fost pus in miscare, intr-un unghi mare dincolo de marginea craterului Cabeus si s-a indreptat inspre lumina soarelui, in timp ce o perdea suplimentara de moloz a fost ejectata mult mai lateral.

Oamenii de stiinta au speculat de mult timp cu privire la sursa unei cantitati importante de hidrogen care a fost observata la polii Lunii.
Constatarile facute de LCROSS emit o lumina noua cu privire la rezervele de apa de le Luna, acum se crede ca apa ar putea fi raspandita intr-o cantitate mult mai mare dacat s-a crezut anterior.

Expertii au concluzionat ca daca apa a existat acum miliarde de ani, aceasta poate fi o noua cheie pentru studiul istoriei si evolutiei sistemului solar.
In plus, descoperirea apei pe Luna deschide un potential important de resurse pentru viitoarele explorari ale Lunii.

In urma impactului, echipa stiintifica LCROSS a analizat cantitatea imensa de date spatiale colectate.
Acestia s-au concentrat pe datele prelucrate de spectrometrele satelitului - care au furnizat informatiile cele mai relevante despre prezenta apei. Un spectrometru ajuta la identificarea compozitia materialelor prin examinarea capacitatii de absortie a luminii.

"Suntem exacti", a declarat Anthony Colaprete, om de stiinta al echipajului LCROSS si cercetatorul principal de la NASA Ames Research Center din Moffett Field, California. "Exista dovezi evidente care arata prezenta apei in valul ejectat in urma impactului. Concetratia si distributia apei si a altor substante necesita o analiza suplimentara, dar este sigur sa spun ca exista apa in craterul Cabeus."

Confirmarea suplimentara a venit de la o emisie in spectrul ultraviolet, care a fost atribuita hidroxilului, un produs rezultat din decompunerea apei de catre lumina solara.

Datele de la alte instrumente LCROSS sunt analizate pentru indicii suplimentare cu privire la starea si distribuirea de materiale la locul de impact. Echipa stiintifica LCROSS si colegii acestora utilizeaza datele pentru a intelege intregul eveniment generat de impact, de la explozie la crater. Scopul este de a intelege distributia tuturor materialelor in sol la locul de impact.

"Intelegerea deplina a datelor LCROSS poate dura ceva timp. Datele inregistrate sunt forte bogate.", a spus Colaprete. "Impreuna cu apa in Cabeus, exista indicii despre existenta si altor substante neasteptate. Regiunea permanent umbrita a Lunii este cu adevarat o capcana de frig, care a colectat si a pastrat un material divers pe parcursul a peste cateva miliarde de ani."

LCROSS a fost lansat pe 18 iunie de la Kennedy NASA Space Center din Florida, ca o misiune de insotire pentru satelitul Lunar Reconnaissance Orbiter, sau LRO.

Miscandu-se cu o viteza mai mare de 1,5 mile pe secunda LRO a lovit suprafata Lunara la ora 4:31 pe 9 octombrie, impactul provocat a fost analizat de instrumentele de bord ale LCROSS timp de aproximativ patru minute. Apoi LCROSS a lovit si acesta suprafata Lunii la aproximativ 4:36.

Echipa de stiinta LCROSS colaboreaza strans cu oameni de stiinta de la LRO si cu alti observatori care au urmarit impactul pentru a analiza si a intelege exact intreg experimentul.

Data publicarii: 03.06.2010
Categorie: Anticoruptie
Emitent stire: NASA
Sursa preluare stire: http://www.nasa.gov/
Toate stirile
Arhiva stiri
Sistem de Nano filtrare apa Chanson
123Host.Ro
Comanda Domeniu .RO cu 24,78 €
Rezervare instantanee...
www.123host.ro
Nexus Certificari
Solutie destinata Certificator
de calitate (iso, haccp, etc)
www.nexusmedia.ro
Nexus BeautyCenter
Soft Salon,Frizerie,SPA,Gym
Vrei sa stii cu ce te ajuta?
www.nexusmedia.ro
Domenii Web .RO
24,78 € impreuna cu gazduire
29,99 € fara gazduire
www.123host.ro

  Linkuri utile
   NXM Online Tools
NXM.ro

   Nexus ERP Software
NexusERP.ro

   Cursuri de schimb valutare
cursvalutar-db.ro

   Gazduire web si Domenii .RO
123Host.Ro

   Valideaza Coduri Uzuale
Valideaza.Ro

   Coduri Postale
CoduriPostale-db.Ro

   Coduri Utile
123Coduri.Ro